Symbols

29 august 2005

Anonim

Intoteauna am trait cu speranta ca in urma mea, atunci cand eu n-o sa mai fiu, o sa ramana ceva, ca nu traiesc degeaba si ca reusesc sa aduc macar putina lumina in lumea asta. Si poate ca gandul asta ma face sa admir atatia oameni,oameni anonimi. Pana la urma am ajuns la concluzia ca nu cei pe care ii vedem la televizor schimba lumea, ci oamenii pe langa care trecem in fiecare zi, in autobuz, pe strada... oamenii aceia pe care nu-i luam in seama, oameni pe care n-o sa-i cunoastem niciodata. Dar in acelasi timp oameni care au puterea sa ne inveseleasca ziua. Pentru ca un zambet al unui om necunoscut pentru mine face cat zece zambete ale celor pe care ii vad mereu... secunda aceea pe care omul care nu te stie si pe care nu-l stii ti-o dedica, momentul in care se uita in ochii tai si iti adreseaza cel mai pur si simplu zambet e absolut nepretuit. Poate ca asta ma indeamna mereu sa analizez atata oamenii din jurul meu, poate ca de-asta sunt atat de dependenta de prezenta lor, poate ca de-asta n-as putea sa traiesc niciodata izolata. Si poate ca de-asta imi doresc in fiecare zi sa fiu mai buna si sa aduc mai multe zambete pe fetele oamenilor... Text: Cristina Vaduva

28 august 2005

Detalii

Pentru ca detaliile fac viata interesanta. Sau nu...

Roxana

Roxana este o fata deosebita. Calma, saritoare, inteligenta. Si frumoasa pe deasupra. Numai ca nu-i place sa pozeze... Am reusit cu greu sa-i "fur" un scurt shooting si cam asta a iesit.

19 august 2005

Capitolul I

Desi a trecut mai bine de o luna de atunci, amintirile sunt inca vii si dor. Inundatiile nu au fost la televizor, cei care au stat bine merci in fata lui cu telecomanda in mana trecand de pe un canal pe altul pentru "o alta stire senzationala" nu au cum sa realizeze drama. Vuietul Putnei se auzea de la 5 kilometri distanta. Asta inainte sa rupa podul si sa sparga digul... ceea ce a urmat a fost trait la intensitate maxima de locuitori. Cei din zonele joase si-au adunat animalele si au pornit catre dealuri. Casele au ramas in urma. Ceilalti vedeau "clarul" de apa urcand catre ei. Cateva ore in plus daca ar fi plouat, toata Garoafa ar fi fost sub ape. Unii vor sa plece. Posibil s-au saturat sa traiasca deasupra unei falii active si langa un rau care, in mod normal nu e mai lat de cativa metri, dar se revarsa cu atata putere. Apele s-au retras. Au mai ramas cateva balti, un pod rupt de la jumatate, amintirea si speranta. PS:Atat vremea, cat si o albina nesuferita m-au impiedicat sa-mi realizez fotografiile reportajului.:(

13 august 2005

Prefata

Vroiam sa scriu ceva inteligent acum, la inceput, dar se pare ca inspiratia nu da pe din-afara la ora asta. Un lucru e cert: acum am un locsor al meu, un locsor in care sa spun ca atunci cand eram mic "stop, masina mea!". Ei bine, momentul a sosit... Nu-mi doresc sa schimb lumea, sa reinventez roata sau mai-stiu-eu-ce. Vreau doar sa-mi arat mie insumi ca sunt capabil de mult mai multe. Ca prima poza, un experiment. Unul din miile de motive pentru care mi-am luat dSLR. :)