Symbols

10 martie 2006

Drept! Culcat! Drept! Culcat!

9 martie, ora 7:50. Cu ordinul de incorporare in mana ma prezint la centrul militar al sectorului 1. Spre surprinderea mea aflu ca nu e necesar sa astept mult si intru cu alti cativa tipi de varsta cu mine in sala de "examinare", cu maiorul suflandu-ne in ceafa, un barbat intre doua varste, plictisit de viata si de faptul ca trebuie sa tina predica in fata unor mucosi care abia asteapta sa scape de armata. Nu dureaza mult si intrebarea vine din spate: "Domnule militar, sa traiti! Noi o sa facem armata? (sic)". Raspunsul il dadu maiorul fara tragere de inima, parca parandu-i rau ca pierde carne buna si proaspata de tun, un simplu "nu" care a transformat starea de anxietate a tuturor in fum de narghilea. Urmeaza testele. "Sa nu ma intrebati la sfarsit ce coeficient de inteligenta aveti! Numai daca sunteti cu adevarat debili mintal si nu puteti cara o galeata (?!), atunci va voi atrage atentia" spuse el cu un zambet in coltul gurii. Test de inteligenta: un caiet cu intrebari din '96 ca vai de el. Bonus: multe probleme deja rezolvate (incercuite sau notat raspunsul corect in coltul paginii). Test de personalitate: "Intrebarea 60. A fost mama ta o femeie buna?" Mai sa pic de pe scaun de ras. "Cum adica ca (sic) mama mea a fost buna? Nu era Miss Playboy, da' arata binisor..." se lauda unul cu o freza "a la Elvis" si cu geaca de motociclist. "Nu ba, daca s-a purtat bine cu tine, asta vrea sa zica, desteptule, nu ca era Miss Univers" vine si raspunsul de la amicul lui mic si ochelarist, genul de bookworm care vine la sapat transee. Zbang! palma peste ceafa si totul s-a linistit. La sfarsit, maiorul ma cheama si cu testul in fata ma intreaba: "De ce ai raspuns la intrebarea 7 cu NU?". Testul in fata, intrebarea 7... aaa... "Te simti uneori nefericit?" "Aaaaa... pai... asa ma simt eu uneori...?" "De ce?" "Aaaa... nu stiu... asa..." "Bine, la revedere! Maine te prezinti la ora 10 la vizita medicala". Kinda' too good to be light. Am stat doar 1 ora jumate? Ciudat :) Strike 1. Raspunsuri care se dau numai intr-un cabinet de psihologie trebuie argumentate in fata unui grup de necunoscuti. Buuuuun... Nu ca mi-a parut rau ca am scapat de vreo 3 lucrari, dar cred ca se putea face tot circul asta si intr-o zi. 10 martie, ora 9:50 Prezent la datorie, la vizita medicala. Se pare ca inca nu am fost declarat nebun. E bine. Curtea plina de grupuri si grupulete, 80% fumatori, 20% inhalatori. Din cand in cand mai iesea cineva de pe usa policlinicii (la origine parea un vechi conac boieresc) si ii striga pe cei care urmau sa intre la control. Pentru putin timp, toata curtea tacea. Cei care ieseau faceau valva. "Uite, te dezbraca si ti-o ia in mana si ti-o masoara" sau "Vezi ca e 74, nu 71" sau "E o asistenta buna rau care te controleaza la bijuterii". Inarmat cu speranta ca nu sunt ei nebuni sa-ti faca teste de sange (eu le aveam pe ale mele, putin imi pasa de asistenta, mi-era teama sa nu trebuiasca sa mai fie nevoie de resuscitare in caz de analize medicale, sunt patit), astept. Dupa vreo ora jumate imi vine randul. Suntem 10 si am picat cu Elvis in aceeasi geaca. First stop: Psihiatrie. Medicul, un batranel pe la vreo 60 de ani, cu aceeasi moaca plictisita de functionar care se va tot repeta, spune: "Uitati-va pe panoul din spatele meu si vedeti daca raspundeti la vreo intrebare cu da". Pe scurt, panoul punea trei intrebari: "Sunteti nebun? Ati jmanglit vreodata ceva? Aveti perversiuni sexuale?". Strike 2: Intr-un grup de 10 oameni, acel cineva trebuie sa recunoasca, mai mult, trebuie sa fie constient de faptul ca are o problema. Acum, vrea cineva sa spuna in fata tuturor ca ii place sa fie batut cu biciul in pat? Second stop: O.R.L. Alt medic, aceeasi moaca. Un tip pe la vreo 30 de ani, cu un inceput de chelie, langa o asistenta draguta. La testul de "ochiometru" indica aceleasi caractere: 2 si 6 pt ochiul stang, D si A pentru ochiul drept. La testul pt daltonisti, aceleasi cifre: un 74 care parea 71 si un 94 care parea un 47. Strike 3. You're out! Ce eficienta mai poti cere de la un om care nu face altceva decat sa arate niste caractere pe o tabla, aceleasi de fiecare data, basca si fara "micile atentii"?! Apoi stam pe hol. Cum nu aveam altceva de facut, ma apuc sa numar crapaturile in pereti. 27 la numar. Tavanul era scorojit, cu vopsea atarnand in dizgratie pana la jumatetea paretilor. Ici si colo se mai vedeau efigii ale vechilor locuitori ai casei, un blazon complicat si frumos lucrat langa un "AMR 31". Peretii erau vopsiti in acel verde murdar si psihotic al spitalelor, in timp ce parchetul, acolo unde mai era pentru ca in multe zone lipsea si era inlocuit de scanduri de lemn puse ca poduri peste o prapastie, scartaia jalnic. Ultima oprire: Dezbracarea. Uniforma: chiloti si sosete. Intram intr-o sala cu o singura soba. Un medic si 3 asistente. Aceeasi moaca invariabila. "Ridicati mainile cu degetele rasfirate. Inchideti pumnii. Ridicati-va pe varfuri. Intoarceti-va. Ridicati in picior. Si celalalt. Bun. Veniti fiecare la mine si ziceti daca ati avut ceva probleme." Nu trece mult si vad ca ceea ce se auzea prin curte avea un sambure de adevar. "Trage chilotii catre mine." "Poftim?!" "Da ma, n-ai auzit, trage-i catre mine!" "Ooooochei" Acel medic ori are cel mai neplacut job din lume, ori ii place. Cert e ca nu a trebuit sa fiu supus acestui tratament, fracturile mele de la cot m-au scutit. Dupa 3 ore apare si verdictul: "Inapt pt serviciul militar pe timp de pace. Apt necombatant in razboi". Cu alte cuvinte, intr-un eventual razboi, eu voi curata cartofi. Halal sistem de recrutare. Good bye! See you in Canada ;)

Links to this post:

Creați un link

<< Home